Caută
  • Iuliana Popescu

Contestatia la executare silita fiscala - ANAF nu are dreptul sa execute locuinta de familie


Conform legii, deciziile si somatiile emise de catre organul fiscal reprezintă titluri executorii, la fel si somatiile emise de catre Directiile de Taxe si Impozite Locale, sens in care ANAF nu are nevoie de incuviintarea instantei de judecata pentru a ne popri conturile sau pentru a scoate la vanzare bunurile imobile ale debitorilor fiscali.



Cu toate acestea, asa cum arata si Codul de Procedura Fiscala, persoanele interesate pot face contestatie impotriva oricarui act de executare efectuat cu incalcarea prevederilor codului de procedura fiscala, de catre organele de executare silita - un motiv intemeiat de contestatie fiind dat de nerespectarea de catre ANAF a conditiilor impuse de art. 242 din Codul de Procedura Fiscala.


Dispozițiile art. 242 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedura Fiscala, coroborate cu celelalte prevederi incidente ale aceleiași legi, stabilesc regula potrivit căreia bunurile imobile pot fi supuse executării silite dacă îndeplinesc cumulativ, după caz, următoarele condiții:

  1. se află în proprietatea debitorului

  2. obligația de plată este peste 500.000 lei

  3. valoarea bunului imobil este mai mare de 1% din valoarea obligației de plată.


La aceste trei condiții legiuitorul adaugă alte două - art. 242 alin. (1) teza a doua și alin. (3), care devin incidente dacă debitorul se află în ipoteza normelor, astfel:

  • dacă deține bunul în proprietate comună cu alte persoane

  • executarea silită se întinde asupra bunului doar dacă este atribuit debitorului în urma partajului judiciar

  • în cazul debitorului persoană fizică, bunul nu reprezintă spațiul minim locuit de debitor și familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.


Prin urmare, legea condiționează executarea silită a bunurilor imobile de cuantumul creanței, de valoarea bunului imobil raportată la cuantumul creanței, de ieșirea din coproprietatea asupra bunului imobil și dobândirea calității de bun propriu al debitorului, respectiv de destinația bunului imobil, care nu trebuie să reprezinte spațiul minim locuit de debitor și familia sa.


In alta ordine de idei, în cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.


Cu privire la înțelesul noțiunii de "spațiu minim destinat locuirii de către debitor și familia sa", aceasta nu este definită de Codul de procedură fiscală.


Astfel, "normele legale în vigoare", la care fac trimitere prevederile art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, sunt reprezentate de dispozițiile Legii locuinței nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, care prin art. 2 definește tipurile de locuințe:

a) locuință;

b) locuință convenabilă;

c) locuință socială;

d) locuință de serviciu;

e) locuință de intervenție;

f) locuință de necesitate;

f1) locuință de sprijin;

g) locuință de protocol;

h) casă de vacanță;

i) condominiu;

j) unitate individuală.


Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 114/1996, prin locuință convenabilă se înțelege locuința care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale de odihnă, preparare a hranei, educație și igienă, asigurând exigențele minimale prezentate în anexa nr. 1 la această lege care conține Exigențele minimale pentru locuințe - A. Cerințe minimale și B. Suprafețe minimale, fiind detaliate pe larg în cuprinsul legii.


Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din lege, prin "locuință" se înțelege o construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii, iar, conform art. 17 din aceeași lege, prin "familie" se înțelege soțul, soția, copiii și părinții soților, care locuiesc și gospodăresc împreună.


Coroborând cele două noțiuni, spațiul minim destinat locuirii de către debitor și familia sa se poate defini ca fiind acea construcție care satisface cerințele de locuit ale unei persoane, singure sau împreună cu soțul/soția, copiii și părinții soților, care locuiesc și gospodăresc împreună.



Daca va aflati in situatia unei executari silite pornite in mod nelegal de catre organul fiscal, va rugam sa contactati avocatii specializati in contestatii la executare silita fiscala din cadrul Cabinetului de Avocatura Iuliana Popescu & Asociatii: