top of page
coperta cabinet 3_edited.jpg
  • Poza scriitoruluiIuliana Popescu

A fost extinsă perioada de grație pentru e-Factura în relația B2B



Prin Ordonanța de Urgență nr. 30/2024 (în vigoare de la 29 martie 2024), Guvernul României a adoptat o măsură așteptată cu interes de către mediul de afaceri, în contextul implementării sistemului electronic de facturare (e-Factura) in relatiile Business-to-Business.


Prin această ordonanță se oferă contribuabililor o perioada extinsă de adaptare la noile cerințe de implementare a sistemului E-factura fără riscul de a fi sancționați.


Inițial, termenul limită până la care contribuabilii puteau să nu utilizeze sistemul e-Factura fără a fi sancționați, era stabilit pentru 31 martie 2024. Însă, în urma feedback-ului primit din partea mediului de afaceri, Guvernul a decis să prelungească această perioadă de grație până la data de 31 mai 2024.


De asemenea, Ordonanța 30/2024 aduce clarificări în urma cărora se speră la o implementare mai puțin anevoioasă a sistemului e-Factura:


  1. Amendarea nu va avea loc pentru fiecare factură în parte, ci pentru facturile netransmise în sistem ale căror termene limită survin în cadrul unei luni calendaristice. 

  2. Pentru facturile netransmise în sistem în perioada de grație, nu se vor aplica amenzi la controalele efectuate după încheierea acesteia. Cu alte cuvinte, contribuabilii sunt protejați de sancțiuni pentru orice factură al cărei termen-limită de transmitere în RO e-Factura intervine până la 31 mai 2024.

bottom of page