Potrivit art. 81, alin. 1 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz.
Cu toate acestea, există 2 situatii in care contractul individual de muncă poate inceta fără preaviz in urma unei cereri de demisie din partea salariatului:
Situatia in care angajatorul renunta total sau partial la termenul de preaviz.
Astfel, in situatia in care dupa inregistrarea cererii de demisie angajatorul renunta la termenul de preaviz ( care nu poate fi mai mare de 20 de zile ), contractul individual de munca inceteaza.
Cererea de demisie fără preaviz, respectiv situatia prevazută la art. 81, alin. 8 din Codul Muncii: Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
In categoria obligaţiilor neîndeplinite de catre angajator pot fi subsumate situaţiile în care angajatorul nu plăteşte salariul, nu ia măsuri pe linia asigurării sănătăţii ori securităţii în muncă, nu creează condiţii optime pentru îndeplinirea normelor de muncă, nu ia măsuri pentru ca angajatul să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de siguranţă materială şi profesională etc.
Prin urmare, in cazul in care exista cel putin o neindeplinire a vreuneia dintre obligatiile angajatorului, salariatul poate inregistra o cerere de demisie fara preaviz iar contractul individual de munca inceteaza imediat după comunicarea demisiei către angajator, nefiind necesara emiterea vreunei decizii de incetare a contractului de munca din partea angajatorului.
Pornind de la definiţia demisiei cuprinsă în art. 81 alin. (1) C. mun., de act unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, precum şi de la definirea actului unilateral cuprinsă în art. 1324 C. civ., care dispune că este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de voinţă a autorului său, constatăm că, pentru a produce efecte juridice demisia, nu este nevoie de consimţământul angajatorului, parte a raportului juridic de muncă.
Nefiind necesară aprobarea demisiei de către angajator, este evident că nu este necesară nici emiterea unei decizii sau dispoziţii privind încetarea contractului.
Dacă o astfel de decizie/dispoziţie este totuşi emisă de angajator, ea nu are decât menirea de a consolida o anumită situaţie juridică care şi-a produs efectele, fiind o decizie de constatare a încetării raportului de muncă, cu alte cuvinte un act declarativ şi nu unul cu efecte constitutive.
În aceste condiţii, contractul de muncă încetează la data manifestării de voinţă a salariatului, fiind în discuţie o demisie fără preaviz şi nu la data emiterii deciziei angajatorului de încetare a contractului de muncă sau la data înscrisă în decizia angajatorului.