top of page
coperta cabinet 3_edited.jpg
  • Poza scriitoruluiIuliana Popescu

Beneficiile atribuirii de dată certă unui înscris de către un avocat



Data certă reprezintă o dată calendaristică ce marchează momentul din care existența unui înscris sub semnătură privată (adică un înscris ce nu este încheiat la notar) nu mai poate fi contestată de către terți și care este considerată a fi pentru aceștia adevărata dată a respectivului înscris.


Darea de dată certă înscrisurilor este o procedură care constă în atașarea unei încheieri – intitulată încheiere de dată certă – unui înscris. Documentul căruia urmează să i se dea data certă se întocmește în numărul de exemplare cerut de parte.

 

Conform art. 3 lit d) din Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, printre activitățile exercitate de avocat se regăsește și cea de redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare.


Atribuirea de dată certă prezintă mai multe avantaje deloc neglijabile, cum ar fi:

●      Contractul de împrumut căruia i-a fost atribuită data certă la avocat constituie titlu executoriu pentru restituirea sumei împrumutate. Ceea ce presupune că creditorul nu va mai trebui să se adreseze unei instanțe de judecată pentru a obține o hotărârea în acest sens, economisind timp și bani.

●      Data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă prin procedura urmată în fața avocatului. Altfel spus, după atribuirea datei certe, nimeni nu ar putea invoca că nu a cunoscut acest fapt.

●      Un act juridic semnat în faţa avocatului, care poartă o încheiere de atestare a datei actului, în baza consimţământului exprimat de părţi, poate fi prezentat notarului spre autentificare.

 

Avocații din cadrul Casei de Avocatură Iuliana Popescu & Asociații vă stau la dispoziție în cazul în care doriți să atribuiți dată certă actului Dumneavoastră. De aceea, nu ezitați să apelați cu mare încredere la serviciile Casei noastre de avocatură.

 

bottom of page