top of page
coperta cabinet 3_edited.jpg
  • Poza scriitoruluiIuliana Popescu

Ordinul de protecție - un scut împotriva violenței domestice



Ordinul de protecție reprezintă un instrument legal vital în lupta împotriva violenței domestice și a hărțuirii. Este o măsură emisă de instanță care oferă protecție unei persoane care se simte amenințată, agresată sau hărțuită de către altă persoană, în special în relațiile de familie sau în cazul parteneriatelor intime.

Pentru a se putea emite un ordin de protecție, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții:

  • exercitarea unor acte de violență din partea unui membru de familie în sensul art. 5 din Legea nr. 217/2003, în caz contrar cererea va fi inadmisibilă;

  • actele de violență să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei;

  • măsurile ce se doresc a fi luate să fie necesare în scopul îndepărtării stării de pericol, ele fiind provizorii și urgente.

Ce înțelegem prin membru de familie?

  • ascendenții și descendenții, frații și surorile, soții și copiii acestora, precum și persoanele devenite rude prin adopție;

  • soțul/soția, fostul soț/fosta soție, frații, părinții și copii din alte relații ai soțului/soției sau ai fostului soț/fostei soții;

  • persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, actual sau foști parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenții și descendenții partenerei/partenerului, precum și frații și surorile acestora;

  • tutorele sau altă persoană care exercită în fapt sau în drept drepturile față de persoana copilului;

  • reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.

Prin emiterea unui ordin de protecție, judecătorul poate dispune una sau mai multe măsuri dintre cele prevăzute de Legea nr. 217/2003:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

  • reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

  • limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

  • cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă;

  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor art. 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

  • interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

  • obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;

  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

  • obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

  • încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora;

  • interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia.


Mai mult decât atât, cererea este scutită de taxă judiciară de timbru, această scutire operând și în situația unui eventual apel declarat împotriva hotărârii dată de prima instanță, indiferent dacă este formulat de reclamant ori de pârât.


bottom of page