Caută
  • Iuliana Popescu

Obtinerea de catre cetatenii straini a vizei de lunga sedere pe teritoriul Romaniei




Ce se intampla dupa ce angajatorul roman obtine viza de munca de la Inspectoratul General pentru Imigrări?


Aceasta autorizaţie de muncă va fi trimisă străinului în ţara de origine, iar acesta solicită ambasadei României sau la oficiul consular din ţara de domiciliu obţinerea unei vize de lungă şedere pentru angajare în termen de 60 de zile de la eliberarea vizei de munca.

Prin viza de lungă şedere străinilor li se acordă dreptul de şedere temporară şi posibilitatea de a solicita prelungirea acestuia şi obţinerea unui permis de şedere.

Inainte de a merge la ambasada sau consulat pentru obtinerea vizei de lunga sedere in scop de munca, cetateanul strain trebuie sa verifice daca sunt indeplinite condiţiile cu privire la valabilitatea documentelor de călătorie: Documentul de călătorie în care urmează să fie aplicată viza trebuie să fi fost eliberat în ultimii 10 ani, iar valabilitatea acestuia trebuie să depăşească valabilitatea vizei solicitate cu cel puţin 3 luni.

Străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de 60 de zile de la data obţinerii avizului de angajare de către angajator. Viza se aprobă de Centrul Naţional de Vize, în termen de 10 zile de la data depunerii cererii de eliberare a vizei.

Cererea de acordare a vizei de lungă şedere trebuie să fie însoţită de documentul de trecere a frontierei de stat în care să poată fi aplicată viza, de documente care să justifice scopul şi condiţiile călătoriei, precum şi de dovada că străinul posedă mijloace de întreţinere ( la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată) pe timpul şederii în România şi pentru a părăsi teritoriul României.

Pot fi acceptate ca dovadă a mijloacelor de întreţinere sumele de bani în valută convertibilă, cecurile de călătorie, carnetele de cec asupra unui cont în devize, cărţile de credit cu extrasul de cont pentru acestea, emis cu cel mult două zile înaintea solicitării vizei de lungă şedere, sau orice alte mijloace care dovedesc existenţa resurselor financiare corespunzătoare.

De asemenea, solicitarea de viză va fi însoţită si de următoarele documente:

  1. copia avizului de angajare eliberat în condiţiile legislaţiei speciale privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României

  2. certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din statul de domiciliu ori de reşedinţă;

  3. asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei.

Ca regula generala, la solicitarea vizei de lungă şedere, străinii trebuie să se prezinte personal la autorităţile competente să acorde viza.


Prin exceptie de la aceasta regula, urmatoarele categorii de straini pot solicita viza fara sa se prezinte la ambasada sau consulat:

  • străinii care trebuie să parcurgă o distanţă foarte mare pentru a se prezenta la misiunea diplomatică ori la oficiul consular şi numai dacă nu există dubiu cu privire la buna-credinţă a solicitantului

  • grupurile organizate, când un organism recunoscut şi demn de încredere răspunde de buna-credinţă a solicitanţilor.

Cererile pentru acordarea vizei de lungă şedere se soluţionează în sensul acordării sau refuzului acordării vizei de lungă şedere, în termen de până la 60 de zile de la data depunerii acestora iar decizia misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României prin care se refuză acordarea vizei se comunică solicitantului, împreună cu motivele pe care aceasta se întemeiază.

Decizia autorităţilor române competente prin care se refuză acordarea vizei poate fi contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Avand in vedere ca viza de lunga de sedere are o valabilitate de doar 90 de zile, străinilor care au intrat în România în baza unei vize de lungă şedere, li se poate prelungi dreptul de şedere temporară de către Oficiul Român pentru Imigrări sau de formaţiunile sale teritoriale, succesiv pentru perioade de până la un an.

Astfel, cetateanul strain va obtine permisul de sedere - detalii despre procedura de eliberare a permisului de sedere urmand sa regasiti in articol urmator.


Pentru orice nelamuriri si explicatii va rugam sa contactati avocatii specializati in procedura de angajare a cetatenilor straini pe teritoriul Romaniei din cadrul Cabinetului de Avocatura Iuliana Popescu & Asociatii: